În anul 2020, Ellen Page, actrița care a ajuns faimoasă datorită rolului din filmul Juno, pentru care a primit și o nominalizare la Oscar în 2008, avea să își șocheze toți fanii atunci când anunța că este trangender.
Vedeta de la Hollywood, care și-a schimbat numele din Ellen în Elliot foloseşte pronumele el şi ei şi se descrie ca fiind transgender şi non-binar. Asta înseamnă că identitatea sa de gen nu este nici masculină, nici feminină.
Citește și: Primul primar non-binar din lume a fost ales în Țara Galilor. Owen are doar 23 de ani
De curând, actorul a publicat pe rețelele de socializare o imagine după intervenția chirurgicală prin care și-a extirpat sânii.
Susținător înfocat LGBT, a spus în interviul din aprilie acordat lui Oprah că operația i-a oferit o nouă energie în lupta pentru drepturile trans și că „este o experiență eliberatoare”.
El s-a declarat gay în 2014, când a afirmat: „M-am săturat să mă ascund și m-am săturat să mint prin omisiune”. După trei ani de căsătorie, el și-a anunțat divorțul de coregrafa Emma Portner, în luna februarie, scrie BBC.
Cu abdomenul lucrat la sală și fără sâni, Page a primit numeroase comentarii din partea internauților, printre ele se află și vedete internaționale. Toată lumea l-au felicitat pentru curajul său de a apărea așa pe internet, ținând cont de cariera impresionantă pe care o are.
„Hot”, i-a scris Miley Cirus. „OMG, așa da! Uită-te la zâmbetul acela”, i-a mai scris altcineva. „Uite ce băiat frumos/ acel zâmbet”, au mai fost alte reacții.
Și Nina Dobrev, actrița din The Vampire Diares, i-a comentat: „Și cel mai important e că ești fericit”.
Vezi această postare pe Instagram
Elliot Page, pe atunci Ellen Page, a devenit cunoscută în anul 2005, datorită rolului din thrillerul „Hard Candy”. A jucat în filmul indie „Juno”, iar în urma acestuia a primit, printre altele, o nominalizare la Oscar. Elliot a jucat în filme precum „Inception”, „Whip It!” şi „Flatliners”. De altfel, a produs şi a jucat în „Tallulah” şi „Freeheld”, iar în 2020 a debutat în regie cu documentarul „There’s Something in the Water”.